zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Banci-Asigurari

Situația bugetului general consolidat a rămas dezolantă și în luna mai: venituri în scădere cu 12% și cheltuieli în creștere cu 21%

Astfel că deficitul de 8,8 mld. lei înregistrat în aprilie a prins aripi în mai, iar deficitul no­mi­nal a fost în această lună de 12 mld. lei (2,5 mld. euro) echi­va­lentul a 1,1% din PIB-ul estimat la 1.082 mld. lei.

de Iulian Anghel 28.06.2020 · 17:12 1 min de citit
Situația bugetului general consolidat a rămas dezolantă și în luna mai: venituri în scădere cu 12% și cheltuieli în creștere cu 21%

Foto: Ziarul Financiar

♦ Luna mai nu a adus nimic bun pentru bugetul consolidat al statului ♦ Despre luna aprilie, economiștii au spus că va fi cea mai grea din acest an l Însă luna mai nu a adus nicio limpezire ♦ Dacă, în aprilie, față de aprilie 2019, veniturile scădeau cu 15%, iar cheltuielile creșteau cu aproape 12%, în mai, față de mai 2019, veniturile au scăzut cu 12%, iar cheltuielile s-au adâncit cu 21%.

Astfel că deficitul de 8,8 mld. lei înregistrat în aprilie a prins aripi în mai, iar deficitul no­mi­nal a fost în această lună de 12 mld. lei (2,5 mld. euro) echi­va­lentul a 1,1% din PIB-ul estimat la 1.082 mld. lei. Este cel mai mare deficit lunar înregistrat în aceste luni de criză și el este măsura căderii economiei, o eco­nomie care nici nu putea să se comporte altfel, după luni de zile în care jumătate din țară a fost, practic, închisă.

La cinci luni din an, deficitul fiscal a ajuns la 3,6% din PIB, iar această cădere arată limpede, încă de pe acum, că a doua parte a anului nu va aduce recuperarea la care unii economiști sperau prin luna martie.

Citește și