Slăbește unitatea „antirusă“ în sânul UE
Cehia și Slovacia sunt „sceptice“ în ceea ce privește adoptarea unor noi sancțiuni europene împotriva Rusiei, potrivit unei informări a cancelariei austriece publicat la Viena după o întâlnire trilaterală care a avut loc ieri, înaintea reuniunii miniștrilor de externe ai UE care ar fi urmat să decidă impunerea de noi sancțiuni Federației.
„Cancelarul Werner Faymann și premierii ceh Bohuslav Sobotka și slovac Robert Fico s-au declarat sceptici în ceea ce privește noile sancțiuni ale UE împotriva Rusiei“, potrivit Cancelariei Austriei. „Sancțiuni suplimentare sau o consolidare a sancțiunilor actuale pot fi, în cel mai bun caz, doar o soluție de rezervă și nu vor putea niciodată să înlocuiască un plan de pace“, a subliniat șeful guvernului austriac.
Nici Germania nu este favorabilă unor noi sancțiuni, în vreme ce Grecia cere ridicarea lor.
„Prioritatea trebuie să fie stabilirea unui dialog susținut“, a adăugat Faymann în acest text publicat la încheierea întâlnirii trilaterale organizate la Slavkov u Brna (Cehia) cu ocazia împlinirii a 210 ani de la bătălia de la Austerlitz.
Citește și
3 min
Rareș Udrescu
3 min
Rareș Udrescu
5 min
Cristian Hostiuc