Șomajul a crescut în 2020, însă nu a explodat, cum s-a întâmplat în criza din 2009. Rata șomajului calculată de ANOFM a ajuns la 3,38% în decembrie 2020, cea mai mare din ultimii 3 ani, însă printre cele mai mici din ultimii 12 ani
Rata șomajului la nivel național calculată de Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă (ANOFM) a fost în decembrie 2020 de 3,38, cel mai mare nivel din ultimii 3 ani, însă al treilea cel mai mic nivel din ultimii 12 ani.
Foto: Ziarul Financiar
Rata șomajului la nivel național calculată de Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă (ANOFM) a fost în decembrie 2020 de 3,38, cel mai mare nivel din ultimii 3 ani, însă al treilea cel mai mic nivel din ultimii 12 ani. Față de decembrie 2019, rata șomajului în România a crescut cu 0,41 puncte procentuale, arată o informare a ANOFM.
Numărul total de șomeri la finele lunii decembrie 2020 a fost de 296.051 de persoane, mai mare cu 5.375 de persoane față de cel înregistrat la finele lunii anterioare.
„Referitor la structura șomajului după nivelul de instruire, șomerii fără studii si cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul șomerilor înregistrați în evidențele ANOFM (25,79%). Șomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 27,11% din totalul șomerilor înregistrați, iar cei cu studii universitare 6,23%“, mai arată reprezentanții instituției.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca