Sorin Bonciu - Rețeaua Interex
Omul de afaceri Sorin Bonciu a preluat prin intermediul companiilor Bomax Invest și Electricom Solar rețeaua de supermarketuri Interex pe care a anunțat inițial că vrea să o închirieze sau să o vândă către o altă rețea de retail cu dominantă alimentară sau către un retailer de bricolaj. Până în prezent el nu a anunțat dacă a găsit cumpărător sau chiriaș pentru spațiile preluate de la conglomeratu…
Foto: Ziarul Financiar
Omul de afaceri Sorin Bonciu a preluat prin intermediul companiilor Bomax Invest și Electricom Solar rețeaua de supermarketuri Interex pe care a anunțat inițial că vrea să o închirieze sau să o vândă către o altă rețea de retail cu dominantă alimentară sau către un retailer de bricolaj. Până în prezent el nu a anunțat dacă a găsit cumpărător sau chiriaș pentru spațiile preluate de la conglomeratul francez Groupement des Mousquetaires-ITM Entreprises, unul dintre cele mai mari din Franța. Lanțul francez de supermarketuri Interex, unul dintre cei mai discreți retaileri de pe piața locală, cu afaceri de puțin sub 40 de milioane de euro în 2011, a ieșit din România la finalul anului 2012 după ce a închis pe 15 noiembrie (același an) toate cele zece magazine pe care le mai deținea.
Criza financiară și-a pus amprenta asupra businessului Interex, afacerile scăzând la mai puțin de jumătate, iar pierderile majorându-se de patru ori în perioada 2008-2011. În acest context francezii au încercat să vândă operațiunile locale, însă după ce discuțiile au eșuat de mai multe ori au decis să închidă magazinele și să iasă de pe piața locală.
Între timp însă, în primăvara lui 2013, antreprenorul Sorin Bonciu, cu afaceri în imobiliare și energie, a preluat magazinele. Din totalul de zece spații pe care erau ridicate supermarketurile două se aflau deja în posesia companiilor controlate de Bonciu, în timp ce restul de opt erau deținute de Interex. Astfel, au fost preluate spațiile din Ploiești, Târgoviște, Sibiu, Bârlad, Râmnicu Vâlcea, Constanța, Giurgiu și Miercurea Ciuc, în timp ce în cazul magazinelor din Satu Mare și Târgu Jiu a fost cumpărat doar magazinul. Suprafața totală de vânzare a magazinelor preluate este de peste 40.000 mp, iar supermarketurile sunt amplasate pe tereneuri însumând o suprafață de peste 150.000 mp. Potrivit site-urilor companiilor Bomax Group și Electricom Solar, cele două au activități în domeniul imobiliar – precum dezvoltare de spații comerciale, birouri, depozite și unități de producție – energie – precum producție energie electrică și termică.
Citește și
2 min
Valeriu Dănilă
2 min
Ramona Cornea
2 min
Rareș Udrescu