zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Best of ZF HR Trends 2026 · Profesii

Sorin Păun, Ascendis: Tema principală pe care o vedem în companii este transformarea. Dacă faci ce ai mai făcut, obții ce ai mai obținut. Anul acesta, lucrurile nu mai funcționează după aceeași ecuație

În 2026, companiile trebuie să livreze rezultate predictibile către acționari, dar să facă acest lucru într-un mediu economic complicat pentru toate părțile implicate.

de Cristina Bellu , Reporter 28.04.2026 · 21:38 2 min de citit și în ziarul tipărit
Sorin Păun, Ascendis: Tema principală pe care o vedem în companii este transformarea. Dacă faci ce ai mai făcut, obții ce ai mai obținut. Anul acesta, lucrurile nu mai funcționează după aceeași ecuație

Foto: Ziarul Financiar

♦ „Top managementul trebuie să gândească inovativ acest proces. Transformarea presupune să oferi autonomie oamenilor, să le dai resurse, să accepți eșecul și experimentarea – toate acestea în timp ce menții presiunea pe rezultate.”

În 2026, companiile trebuie să livreze rezultate predictibile către acționari, dar să facă acest lucru într-un mediu economic complicat pentru toate părțile implicate. În acest context, tema dominantă în organizații a devenit transformarea, spune Sorin Păun, partener în cadrul  companiei de training Ascendis. După ani în care firmele au încercat să obțină mai mult cu resurse mai puține, rețeta clasică nu mai produce aceleași rezultate, iar managementul trebuie să schimbe modul de lucru.

„Din perspectiva noastră, a pieței de training, vedem un lucru foarte relevant care se întâmplă în acest an: toate organizațiile cu care lucrăm – și suntem în contact cu peste 600 de companii – sunt într-o paradigmă clară: trebuie să demonstreze predictibilitate în livrarea rezultatelor. Asta nu este negociabil în fața acționarilor. În același timp, trebuie să gestioneze această predictibilitate într-un context lipsit de predictibilitate: resurse, context economic, legislație. Practic, în ultimul timp, toate aceste elemente se suprapun. Plecând de aici, tema principală pe care o vedem în companii este transformarea”, a spus Sorin Păun în cadrul conferinței ZF HR Trends 2026.

Citește și