zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Legal

Spitalele cu mai puțin de 20 de paturi pot face numai internări de zi de maximum 12 ore - proiect

Spitalele pot face internări pentru mai mult de 12 ore dacă au cel puțin 20 de paturi, sub acest număr unitățile organizându-se în forma de spitalizare de zi cu durata maximă de 12 ore, arată un proiect al Ministerului Sănătății, supus dezbaterii publice, pe site-ul instituției, până în 28 august.

de Elvira Gheorghita - Mediafax , Special Reporter 23.07.2013 · 18:26 1 min de citit
Spitalele cu mai puțin de 20 de paturi pot face numai internări de zi de maximum 12 ore - proiect

Foto: Ziarul Financiar

Spitalul este unitatea sanitară cu paturi, de utilitate publică, cu personalitate juridică, care furnizează servicii medicale și care se organizează cu minim 20 paturi pentru spitalizare continuă, se arată în proiectul pentru modificarea și completarea anexelor 1, 2 și 3 la Ordinului ministrului sănătății nr. 914/2006 pentru aprobarea normelor privind condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un spital în vederea obținerii autorizației sanitare de funcționare, cu modificările și completările ulterioare.

Proiectul reglementează, pentru prima dată, durata spitalizării de zi.

“Spitalizarea de zi este o formă de internare prin care se asigură asistența medicală de specialitate, curativă și de recuperare, concentrând într-un număr maxim de 12 ore în timpul zilei, efectuarea de examinări, investigații, acte terapeutice realizate sub supraveghere medicală. La nivelul acestor structuri se pot furniza servicii programabile de diagnostic, tratament și monitorizare pentru pacienții care nu necesită supraveghere pentru o durată mai mare de 12 ore”, se precizează în proiectul Ministerului Sănătății.

Citește și