Spitalele mari din provincie, ținta preferată de achiziții a greilor din București
Spitalele private înființate de medici în provincie au intrat în ultimii cinci ani în vizorul marilor rețele de sănătate de pe piața locală, astfel că pe această nișă a serviciilor spitalicești au avut loc mai multe tranzacții.
Foto: Ziarul Financiar

Spitalele private reprezintă un pariu câștigător pe piață în condițiile în care tot mai mulți pacienți aleg să se trateze la privat, unde găsesc echipamente moderne și condiții hoteliere.
Cei mai mari jucători de pe piața serviciilor medicale, MedLife, Regina Maria și Medicover, au cumpărat fiecare câte unu sau chiar două spitale din cele 25 ale celor mai mari jucători din afara Capitalei, pas prin care și-au consolidat și mai mult poziția în orașele mari din țară. Anul trecut grupul suedez Medicover, al treilea cel mai mare jucător din piața de servicii medicale private de pe piața locală, a preluat spitalul Polaris Medical de lângă Cluj-Napoca, o unitate cu 190 de paturi specializată în recuperare medicală.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca
1 min
Ștefan Stan