Ce spune Petrom despre proiectul Neptun Deep din Marea Neagră: am depus declarația de descoperire comercială la ANRM, fiind un prim pas spre decizia finală de investiție, planificată pentru jumătatea anului 2023
OMV Petrom spune că declarația de descoperire comercială privind proiectul Neptun Deep din Marea Neagră a fost depusă la Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM), document care atestă de fapt rentabilitatea proiectului. “Declarația de descoperire comerciala privind proiectul Neptun Deep…
Foto: Ziarul Financiar
OMV Petrom spune că declarația de descoperire comercială privind proiectul Neptun Deep din Marea Neagră a fost depusă la Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM), document care atestă de fapt rentabilitatea proiectului.
“Declarația de descoperire comerciala privind proiectul Neptun Deep a fost depusa la Agentia Nationala pentru Resurse Minerale. Aceasta reprezinta un pas intermediar spre decizia finală de investiție, planificată pentru jumătatea anului 2023”, spun oficialii companiei.
OMV Petrom alături de americanii de la ExxonMobil au început dezvoltarea blocului Neptun Deep din Marea Neagră în 2008. În perioada 2008-2016 peste 1,5 miliarde de euro au fost investite în operațiuni de explorare la mare adâncime. În 2018 însă, statul român a decis modificarea Legii Offshore, lucru care ulterior a dus la blocarea proiectului și exitul americanilor din Neptun Deep.
Citește și
1 min
Ziarul Financiar
2 min
Ziarul Financiar