Ce spune Siminel Andrei despre schimbările din CA-ul Libra Internet Bank: Consiliul avea mulți membri în vârstă și de aceea i-am rugat pe Lucian Anghel și Andrei Stamatian să facă parte din conducerea băncii. De la nivelul acționariatului voi continua ace
Libra Internet Bank a anunțat recent că acționarii au făcut o schimbare în Consiliul de Administrație (CA) în sensul în care Andrei Stamatian, CEO al EnergBank, bancă din Republica Moldova, a intrat în CA în locul lui Siminel Andrei, unul…
Foto: Ziarul Financiar
Libra Internet Bank a anunțat recent că acționarii au făcut o schimbare în Consiliul de Administrație (CA) în sensul în care Andrei Stamatian, CEO al EnergBank, bancă din Republica Moldova, a intrat în CA în locul lui Siminel Andrei, unul dintre acționarii băncii.
Siminel Andrei, care făcea parte din CA-ul băncii din 2004, este administrator al New Century Holdings (NCH), care administrează fondul de investiții Broadhurst Investment, acționarul principal al Libra Internet Bank cu o deținere de 66,7%. Siminel Andrei are 5,72% din acțiunile Libra, potrivit datelor termene.ro.
El a transmis ZF: „CA-ul Libra avea mulți membri în vârstă și de aceea am rugat doi bancheri reputați, respectiv pe dl. Lucian Anghel și dl. Andrei Stamatian, ambii cu 2 decenii mai tineri, dar și cu experiență a 2 decenii de bancă, să facă parte din conducerea băncii. Dl. prof. univ. dr. Anghel, pe lângă o pregătire academică intensă cu studii la Georgetown University Washington, a lucrat în conducerea mai multor bănci și ca președinte al Bursei de Valori București. Domnul Stamatian are experiență de top bancară și a absolvit Stanford și INSEAD (MBA). De la nivelul acționariatului voi continua această politică de «întinerire» a băncii și voi rămâne implicat în evoluția pozitivă a acesteia, cu accent pe zona tehnică“.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
1 min
Cristina Roșca