Stabilitatea ucigătoare a cursului valutar este un dezastru pentru companiile și piețele care au prețurile bunurilor și serviciilor legate la euro (cum ar fi piața imobiliară, piața auto, piața de telefonie mobilă etc.): în ultimii patru ani cursul a cres

România este o țară de euro, euroizată, cum ar spune economiștii: foarte, foarte multe prețuri la bunuri și servicii sunt legate de euro și sunt afișate în euro, începând de la prețul apartamentelor, chiriile, telefonia mobilă, prețurile din piața auto, abonamentele la sală, prețurile materiilor prime, până la prețurile școlilor private.

Când au pus prețurile în euro în contracte și în prețurile de referință la care se raportează toată lumea, companiile s-au gândit că sunt mai protejate de creșterea cursului valutar leu/euro, o creștere care în anii ’90 și apoi din 2000 până în 2009 a lăsat urme adânci în bilanțurile companiilor și în mintea consumatorilor.

Nu cred că generațiile actuale știu că în anii ’90 cursul valutar creștea cu 2-3% pe zi, cu 100% pe an și chiar cu 150% pe an. În iarna lui 1996/97, de fapt la începutul lui 1997, cursul valutar leu/dolar, cum era atunci, a crescut de la 4.000 de lei pentru un dolar la 10.000 de lei pentru un dolar, pentru a se stabiliza ulterior câteva luni la 8.000 de lei pentru un dolar (așa era unitatea de măsură de atunci), înainte să crească din nou la finalul lui 1998.