zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Hi-Tech

Start-up-ul local MERO: Am ajuns la un portofoliu de peste 1.000 de saloane de înfrumusețare

Start-up-ul local MERO (fost Nova Booker), care vrea să devină un „Booking.com“ în ceea ce înseamnă programări online la saloanele de înfrumusețare, a ajuns în prezent la un portofoliu de peste 1.000 de clienți B2B și la peste un milion…

de Corina Matei , Editor Web 28.11.2021 · 17:37 2 min de citit și în ziarul tipărit
Start-up-ul local MERO: Am ajuns la un portofoliu de peste 1.000 de saloane de înfrumusețare

Foto: Ziarul Financiar

Start-up-ul local MERO (fost Nova Booker), care vrea să devină un „Booking.com“ în ceea ce înseamnă programări online la saloanele de înfrumusețare, a ajuns în prezent la un portofoliu de peste 1.000 de clienți B2B și la peste un milion de programări realizate prin intermediul platformei de la începutul acestui an. Creșterea a fost accelerată de runda de investiție obținută recent – 300.000 euro de la Founders Bridge, numărul de saloane care folosesc aplicația MERO dublându-se doar în ultimele trei luni.

„1.000 de afaceri și sute de mii de rezervări înseamnă timp prețios câștigat de clienții saloanelor de înfrumusețare. Suntem o comunitate în plină creștere și ne bucurăm să fim interfața între afacerile din domeniul înfrumusețării și clienți. Tehnologia este oportunitatea noastră în acești ani. Nu ne oprim aici, continuăm extinderea rețelei noastre în toată țara și dincolo de granițele ei”, a  declarat Elena Filip, partener și director de marketing în cadrul MERO. Digitalizarea poate contribui semnificativ la creșterea industriei facilitând accesul clienților la saloanele aflate în proximitate, implicit la susținerea acestor afaceri, așa cum arată datele Patronatului Antreprenorilor din Industria Înfrumusețării (PADIR).

„Conectarea și digitalizarea sunt coordonate pe care industria noastră se poate dezvolta cu succes. Tehnologia dă o șansă afacerilor să crească în contextul provocărilor aduse de pandemie. Acestea pot avea o afacere deschisă 24 de ore din 24 către clienți. PADIR a oferit, alături de CONAF și Google, membrilor săi cursuri gratuite de dezvoltare a competențelor digitale”, este de părere Corina Munteanu, președinte, PADIR. 

Citește și