zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3459−0,00% USD/RON4,8155+0,34% GBP/RON6,3935+0,02% CHF/RON5,7938+0,10% Curs BNR · 12.11.2026
Analiza ZF · Business Hi-Tech

Start-up-ul Telerenta, platformă pentru închirierea de echipamente electronice, își extinde operațiunile în Polonia. „Ne așteptăm ca Polonia să fie testul care să confirme că proiectul nostru este validat internațional”

Startup-ul românesc de tehnologie, Telerenta, care operează o platformă de închiriere de echipamente electronice destinată utilizatorilor casnici și, de la finalul anului trecut, și companiilor, își extinde operațiunile în Polonia, au transmis reprezentanții companiei printr-un comunicat. Polonia a fost aleasă…

de Alexandra Cepăreanu , Reporter 10.07.2024 · 11:46 2 min de citit
Start-up-ul Telerenta, platformă pentru închirierea de echipamente electronice, își extinde operațiunile în Polonia. „Ne așteptăm ca Polonia să fie testul care să confirme că proiectul nostru este validat internațional”

Foto: Ziarul Financiar

Startup-ul românesc de tehnologie, Telerenta, care operează o platformă de închiriere de echipamente electronice destinată utilizatorilor casnici și, de la finalul anului trecut, și companiilor, își extinde operațiunile în Polonia, au transmis reprezentanții companiei printr-un comunicat. Polonia a fost aleasă datorită dimensiunii pieței și a penetrării ridicate a internetului, cât și a potențialului mare de dezvoltare a acestei industrii.

„Ne așteptăm ca Polonia să fie testul care să confirme că proiectul nostru este validat internațional, demonstrând astfel că putem avea succes și în afara României. Această piață recunoscută pentru potențialul său de dezvoltare ne va permite să investim semnificativ și să ne consolidăm poziția. În primul an de activitate pe piața din Polonia, ne propunem să punem accent foarte mare pe livrarea rapidă, asigurând un grad de livrare în 24 de ore de aproximativ 98%. Piața din Polonia este mult mai matură, cu integrări preexistente și niveluri ridicate de automatizare, ceea ce face implementarea mult mai ușoară și rapidă”, a spus Ionuț Farcaș, Global Expansion Director la Telerenta.

Extinderea în Polonia presupune investiții de 1,5 milioane de euro până la finalul anului 2024 și a implicat un proces de pregătire de aproximativ șase luni înainte de lansarea propriu-zisă. Estimările reprezentanților companiei indică rezultate cu 30% mai bune în Polonia comparativ cu România, prin prisma mărimii pieței, ceea ce va ajuta la validarea proiectului pe plan internațional și la pregătirea extinderii în alte țări din UE, cum ar fi Spania, în viitorul apropiat.

Citește și