zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Turism & Hoteluri

Stațiunile montane, Delta Dunării, Maramureșul și Bucovina sunt destinațiile preferate de români pentru vacanța de Paște din acest an

Turiștii români care au ales să își petreacă sărbătorile pascale din acest an în țară vor merge către stațiunile montane, Delta Dunării, Maramureș și Bucovina, conform unui studiu realizat în luna aprilie de către platforma de rezervări hoteliere Travelminit.ro. „Un…

de Robert Manea , Editor Web 28.04.2021 · 16:40 2 min de citit
Stațiunile montane, Delta Dunării, Maramureșul și Bucovina sunt destinațiile preferate de români pentru vacanța de Paște din acest an

Foto: Ziarul Financiar

Turiștii români care au ales să își petreacă sărbătorile pascale din acest an în țară vor merge către stațiunile montane, Delta Dunării, Maramureș și Bucovina, conform unui studiu realizat în luna aprilie de către platforma de rezervări hoteliere Travelminit.ro.

„Un sfert dintre respondenții care au hotărât să călătorească de sărbători vor merge la munte, pentru a profita din plin de natură și de vremea bună care se anunță pentru acest weekend, în timp ce 11% se vor îndrepta către mare sau Delta Dunării. În mod deloc surprinzător, Maramureșul, Bucovina și Transilvania sunt din nou în topul destinațiilor preferate pentru vacanța de sărbători”, se arată în studiul Travelminit.ro.

Odată cu relaxarea măsurilor privind carantinarea anumitor localități, turismul intern începe să își revină încet-încet, iar hotelierii și proprietarii de pensiuni s-au pregătit pentru a primi turiștii în acest weekend. Totodată, turiștii tind să opteze pentru unități de cazare cu capacități mici, fiind unul dintre cei mai importanți factori în alegerea unei vacanțe pentru sărbătorile pascale din acest an.

Citește și