Statul respinge comisionul de 1.000 euro/ședință pentru boardul Electrica
Statul român a respins în AGA din 9 iulie propunerea consultanților de la AT Kearney privind remunerația membrilor Consiliului de Administrație (CA) al grupului de distribuție Electrica (EL), solicitând amânarea discuțiilor pentru următoarea AGA.
Foto: Ziarul Financiar
Statul român a respins în AGA din 9 iulie propunerea consultanților de la AT Kearney privind remunerația membrilor Consiliului de Administrație (CA) al grupului de distribuție Electrica (EL), solicitând amânarea discuțiilor pentru următoarea AGA.
Statul român, prin Ministerul Energiei, este cel mai mare acționar al Electrica, cu o deținere de 48,78% din capital (168, 7 mil. acțiuni). Propunerea supusă votului acționarilor și avizată anterior de CA-ul Electrica consta într-o remunerație fixă lunară în valoare brută de 3.000 de euro pentru fiecare membru de CA, la care se adăuga un comision de participare per ședință în valoare brută de 1.000 de euro. Comisionul de participare s-ar fi aplicat la toate ședințele oficiale ale CA. Atât participarea fizică cât și participarea prin conferință audio-video sau doar audio ar fi fost considerate participări valide la sedință și eligibile pentru plata comisionului de participare. De asemenea, remunerația membrilor de CA era completată de încă un comision brut de 1.000 de euro pentru participare per ședință de comitet din cadrul CA.
Fiecare dintre cei cinci membri ai Consiliului de Administrație al Electrica face parte din trei comitete consultative: de nominalizare și remunerare (Arielle Malard de Rothschild, Michael Boersma, Cristian Bușu), de audit (Cristian Bușu, Victor Vlad Grigorescu, Arielle Malard de Rothschild) și de strategie (Michael Boersma, Victor Vlad Grigorescu, Victor Cionga).
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca