Dacă statul român s-ar decide să vândă o parte din Hidroelectrica în 10-20 de ani, ce va pune pe masă, construit de la zero? Fondul Proprietatea a luat acum 1,9 mld. euro pe active amortizate, irepetabile, puse în funcțiune de generații din 1960. „Hidroel
Ieri, scările BNR aminteau cumva de celebrele scări ale Palais des Festivals et des Congres, unde se ține anual celebrul Festival de la Cannes. Zâmbete largi, tocuri amețitoare, costume impecabile, strângeri de mâini, mașini negre de bogați pentru oameni care lucrează la stat erau aliniate în soarele ucigător.
Foto: Ziarul Financiar
♦ În 2011, Hidroelectrica avea o putere instalată de circa 6.200 MW, acestea fiind ultimele date disponibile pe site-ul Transelectrica, iar la finalul anului trecut capacitatea celor 188 de centrale din portofoliu era de 6.400 MW, aproape neschimbată ♦ Ieri, în prima zi de tranzacționare a Hidroelectrica pe BVB, după un proces de listare făcut „ca la manual“, s-au împărțit în cadrul unei conferințe extraordinare ținute la BNR mulțumiri în toate direcțiile ♦ Prim-miniștri, miniștri, directori de autorități ale statului român, avocați, bancheri, PR-iști s-au felicitat unii pe alții pentru recordul Hidroelectrica, pentru faptul că liderul energiei din România a strâns din toate colțurile lumii 1,9 miliarde de euro pentru un pachet de 20% din acțiuni, a treia cea mai mare listare la nivel mondial din 2023 ♦ Dar banii, deși au fost ridicați pe niște rezultate record generate de scumpirea energiei pe fondul războiului, au fost făcuți de active puse în funcțiune începând cu anii 1960, irepetabile, amortizate, care bine îngrijite mai merg încă 100 de ani ♦ Nimeni nu a adresat nicio mulțumire oamenilor care au construit activele Hidroelectrica, cele care fac marjele de vis, dar o întrebare merită pusă: după decenii de lipsă de investiții, în 10 ani Hidroelectrica ce va pune nou pe masă astfel încât să adauge valoare peste istoria scrisă ieri?
Ieri, scările BNR aminteau cumva de celebrele scări ale Palais des Festivals et des Congres, unde se ține anual Festivalul de la Cannes. Zâmbete largi, tocuri amețitoare, costume impecabile, strângeri de mâini, mașini negre de bogați pentru oameni care lucrează la stat erau aliniate în soarele ucigător. Merita balul pentru că ieri tranzacționarea acțiunilor Hidroelectrica pe Bursa de Valori București a devenit realitate, prin valoarea sa acesta fiind al treilea cel mai bănos proces de listare din lume în 2023 și fără egal la nivel european. Oameni fără nicio legătură cu sistemul energetic se bucurau de parcă ar fi pus chiar ei umărul la această reușită, dar de fapt unii nici nu se născuseră când se ridica barajul Bicaz, de exemplu, cel cu care de fapt a început hidroenergetica românească. Unii poate nici nu știu că de acolo a început totul. Mai contează? Sălile BNR arată superb, turbinele de la Porțile de Fier merg neîncetat.
În toamna anului 2010 însă, ZF a participat la evenimentul de aniversare de 50 de ani de la punerea în funcțiune a hidrocentralei de la Bicaz și a avut șansa de a vorbi cu oamenii care și-au lăsat tinerețea în acel șantier. „La 18 ani am fost deportați 2.000 de constănțeni. Politica lui Dej (Gheorghe Gheorghiu Dej – n.red.) ne-a deportat. Eram crema negustorimii din Constanța, comercianți de parfumuri și mătăsuri și în vara lui ’52 ne-a urcat în vagoane pe toți, cu restricție de bagaj de 10 kilograme și am ajuns aici. Nici cel mai amărât om nu are 10 kilograme. Și acest lucru nu ni-l făceau niște străini. Eram români contra români. Am călătorit două zile și două nopți și am ajuns la Bicaz. Aici am îmbătrânit“, spunea atunci Constanța Craiu, unul dintre miile de oameni care au ajuns la Bicaz. Când se trăgeau artificii, Constanța Craiu tresărea pentru că îi aminteau de dinamitele care se foloseau pentru a scoate din munte piatra necesară construcțiilor. Ieri nimeni nu și-a amintit de aceste generații, doar în treacăt, fostul premier Nicolae Ciucă adresând câteva cuvinte. „Hidroelectrica este o companie de elită, dobândită prin munca a mai multor generații de români“, a spus Ciucă.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca