Statul scoate la privatizare Romaero cu proprietăți de 175 milioane de euro
Varujan Vosganian, ministrul economiei, a anunțat că statul se află în evaluări pentru a pregăti pentru privatizare Romaero București (RORX), firmă specializată în lucrări de întreținere și reparații ale aeronavelor, care este una dintre ultimele companii de stat din sectorul aeronautic.
Foto: Ziarul Financiar

Compania, care este evaluată în prezent pe bursă la 17,6 mil. euro, deține importante terenuri în Capitală, astfel că la finele anului trecut proprietățile imobiliare ale Romaero erau evaluate la 175 mil. euro. Societatea a trecut pe pierdere anul trecut cu un rezultat negativ de 46,7 mil. lei (10,5 mil. euro) în ciuda faptului că și-a majorat afacerile cu 15,9%, la 66,8 mil. lei (15 mil. euro).
Ultima dată când statul și-a anunțat intenția de a privatiza Romaero a fost la finele anului 2005, însă procedura a fost blocată câteva luni mai târziu din cauza unor datorii istorice ale companiei.
Citește și
1 min
Mirela Turlan
1 min
Simona Vasile
1 min
Simona Vasile