Ștefan Chirițescu, director marketing, Cramele Cotnari: E foarte important să înțelegem cât de sănătos este brandul, cu cât brandul a fost mai puternic înainte, trecerea prin această criză a fost mai digerabilă
Ștefan Chirițescu, director marketing, Cramele Cotnari, spune că o companie are nevoie de un brand puternic și sănătos pentru a putea face față mai ușor crizelor, iar cei care au avut un brand puternic înainte de criză, au trecut anul…
Ștefan Chirițescu, director marketing, Cramele Cotnari, spune că o companie are nevoie de un brand puternic și sănătos pentru a putea face față mai ușor crizelor, iar cei care au avut un brand puternic înainte de criză, au trecut anul acesta mai ușor.
“Cred că este foarte important să înțelegem că înainte de orice fel de criză, ține de cât de sănătos e brandul pe care îl ai în administrare, cu cât brandul a fost mai puternic înainte de criză, trecerea prin aceasta a fost mai digerabilă”, spune Ștefan Chirițescu, director marketing, Cramele Cotnari, în cadrul videoconferinței organizate de Ziarul Financiar în parteneriat cu BRD Groupe Société Générale- Buget 2021: Cum pregătim viitorul?.
El spune că ceea ce a învățat anul acesta a fost să fie mult mai agili, ceea ce e destul de dificil pentru companiile mari.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca