zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Legal

Știri pe scurt din business internațional

Exportatorul rus de gaze naturale Gazprom intenționează să cumpere pachetul majoritar la rafinăria croată INA, la care grupul petrolier maghiar MOL deține 50% din acțiuni, conform publicației maghiare Világgazdaság care citează presa croată.

de Corina Matei , Editor Web 14.07.2014 · 19:15 2 min de citit și în ziarul tipărit
Știri pe scurt din business internațional

Foto: Ziarul Financiar

Exportatorul rus de gaze naturale Gazprom intenționează să cumpere pachetul majoritar la rafinăria croată INA, la care grupul petrolier maghiar MOL deține 50% din acțiuni, conform publicației maghiare Világgazdaság care citează presa croată. Sursa citată scrie că MOL este pe punctul de a-și vinde participația la INA. Ultimul cuvânt îl va avea premierul maghiar Viktor Orban după ce și Comisia Europeană se va pronunța în privința afacerii. Gazprom așteaptă un răspuns până la sfârșitul acestui an.

Dacă acesta va fi favorabil, preluarea va fi realizată în 2015. Pe lângă participația deținută de MOL la INA, grupul rusesc va achiziționa 19% din acțiuni de la guvernul croat, care va rămâne astfel cu un pachet de 25% plus o acțiune. Andra Oprescu

În prima ofertă publică inițială de vânzare de acțiuni de pe bursa grecească de după izbucnirea crizei datoriilor firma grecească de energie regenerabilă ELTEH Anemos a vândut integral pachetul oferit, dar la valoarea minimă a intervalului de preț, ceea ce arată percepția mixtă a investitorilor, scrie Kathimerini. Acțiunile grecești au fost afectate de cei șase ani de recesiune și de criza datoriilor care au forțat Atena să ceară ajutor internațional de aproximativ 240 de miliarde de euro. Recesiunea a șters 25% din economia elenă. Energia din surse regenerabile este una dintre puținele industrii din Grecia care au continuat să se extindă pe perioada recesiunii, datorită unor subvenții de stat generoase. Andra Oprescu

Citește și