zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Hi-Tech

Storis, start-up-ul care vrea să devină Netflixul cărților în format audio și e-book din România, a reușit să strângă peste 80% din finanțarea țintită de 500.000 euro

Start-up-ul local Storis, care dezvoltă o platformă prin intermediul căreia utilizatorii vor avea acces la o bibliotecă digitală de cărți în format audio și de tip e-book, a reușit să strângă 84% din suma de 500.000 euro țintită ca finanțare totală.

de Mirela Turlan , Editor Web 25.07.2021 · 17:56 2 min de citit și în ziarul tipărit
Storis, start-up-ul care vrea să devină Netflixul cărților în format audio și e-book din România, a reușit să strângă peste 80% din finanțarea țintită de 500.000 euro

Foto: Ziarul Financiar

Start-up-ul local Storis, care dezvoltă o platformă prin intermediul căreia utilizatorii vor avea acces la o bibliotecă digitală de cărți în format audio și de tip e-book, a reușit să strângă 84% din suma de 500.000 euro țintită ca finanțare totală.

O parte din această sumă, 300.000 euro, a fost atrasă de la Editura Litera, iar pentru cei 200.000 euro rămași start-up-ul s-a listat pe pe platforma de equity crowdfunding SeedBlink. Storis a atras până acum investiții de 120.000 euro prin intermediul campaniei derulate pe SeedBlink, aceasta mai fiind activă încă circa două săptămâni. De la începutul campaniei pe SeedBlink, start-up-ul a semnat parteneriate cu alte opt edituri, plus parteneriate strategice cu corporații, care vor include platforma Storis în pachetul de beneficii pentru angajați.

Storis își propune să digitalizeze consumul de carte din România prin platforma sa, la fel cum s-a întâmplat deja în cazul filmelor și a muzicii. Echipa Storis urmează să lanseze platforma la mijlocul lunii octombrie, aceasta urmând a fi accesibilă atât de pe PC direct în browser, cât și ca aplicație mobilă pentru sistemele de operare Android și iOS.

Citește și