Studiu Coface: Insolvențele au crescut cu 16% în primul semestru. Cele mai multe insolvențe sunt în construcții și comerț. „Situația insolvențelor în S1 confirmă tensiunile prin care trec firmele în încercarea de a supraviețui într-un cadru aflat în conti
În primul semestru din acest an s-au deschis 3.510 proceduri noi de insolvență, în creștere cu 16% față de S1/2021, și cu 6% peste nivelul anterior pandemiei de Covid-19, arată cel mai recent studiu realizat de Coface România, în luna august a acestui an.
Foto: Ziarul Financiar
În primul semestru din acest an s-au deschis 3.510 proceduri noi de insolvență, în creștere cu 16% față de S1/2021, și cu 6% peste nivelul anterior pandemiei de Covid-19, arată cel mai recent studiu realizat de Coface România, în luna august a acestui an. Cele mai multe insolvențe deschise în primul semestru al anului curent au fost înregistrate în sectorul construcțiilor (710), urmat de comerțul cu amănuntul (467) și comerțul cu ridicata și distribuție (407), iar pierderile financiare cauzate de companiile insolvente în S1/2022 au ajuns la 2,7 mld. lei, plus 36% față de anul precedent și aproape cât toate pierderile generate de companiile care au intrat în insolvență în anul 2020.
„Primul semestru al anului 2022 conturează un tablou al mediului economic și de afaceri plin de provocări. Situația insolvențelor în S1 confirmă tensiunile prin care trec firmele în încercarea de a supraviețui într-un cadru aflat în continuă schimbare. În acest context cu foarte multe incertitudini și provocări pentru mediul de afaceri, probabil numărul companiilor care își vor întrerupe activitatea va înregistra o creștere cu două cifre, amplitudinea și impactul financiar cauzate de companiile insolvente fiind dependente de evoluția contextului geopolitic și a tabloului macroeconomic“, a spus Alina Popa, country manager al Coface România, în timpul unei conferințe de presă.
Numărul insolvențelor deschise în sectorul de comerț este relativ stabil față de aceeași perioadă a anului precedent, potrivit rezultatelor studiului, însă sectorul construcțiilor raportează o creștere cu aproape 50%. În acest context, principala provocare este gradul ridicat de îndatorare coroborat cu scăderea creditării pe segmentul rezidențial din cauza creșterii semnificative a dobânzilor.
Citește și
1 min
Liviu Popescu
5 min
Rareș Udrescu
4 min
Oniciuc Ilinca