Studiul Asociației Pro Consumatori: Chimicalele din punga de cipsuri îi îmbolnăvesc pe români
Ingredientele folosite pentru fabricarea cipsurilor pot crea probleme de sănătate de la obezitate până la diabet și probleme cardiace, iar anumite produse sunt realizate din prafuri și chimicale, potrivit unui studiu realizat de Asociația Pro Consumatori (APC), care a analizat 27 de tipuri de cipsuri de pe rafturile magazinelor românești.
Foto: Ziarul Financiar
Ingredientele folosite pentru fabricarea cipsurilor pot crea probleme de sănătate de la obezitate până la diabet și probleme cardiace, iar anumite produse sunt realizate din prafuri și chimicale, potrivit unui studiu realizat de Asociația Pro Consumatori (APC), care a analizat 27 de tipuri de cipsuri de pe rafturile magazinelor românești.
„Excesul de calorii din cipsuri poate duce la obezitate, diabet, riscul de cancer pentru că sunt prăjiți și noi pierdem substanțe nutritive pentru că mâncăm un astfel de aliment care nu mai are nicio valoare nutritivă în afară de caloriile cu care vine“, a spus Cristian Mărgărit, nutriționist, care a precizat că pe piață există și cipsuri făcute din cartofi.
Dintre cele 27 de produse analizate de APC, aproape jumătate (44%) conțin acid citric, un compus organic care poate provoca dureri abdominale și afectează smalțul dinților, nerecomandat în alimentația copiilor. Celelalte substanțe chimice găsite în produsele analizate sunt monoglutamat de sodiu, în proporție de 37%, care provoacă reacții alergice, clorură de potasiu (15%), un tip de sare folosit în general în agricultură ca îngrășământ chimic, care poate agrava afecțiuni precum cele renale sau cardiace. „Chipsurile industriale sunt realizate din materii prime înalt procesate, la nivel de extract și pudră, cu adaosuri chimice din categoria aditivilor și aromelor artificiale, fapt ce face ca aceste produse să fie lipsite de nutrienți valoroși, fiind doar bombe calorice“, a spus dr. Costel Stanciu, președintele APC și coordonatorul studiului. Experții APC au identificat și principalele cauze care duc la creșterea ratei obezității la copii, printre care se numără dietele nesănătoase, completate de lipsa activității fizice, arătând că problema obezității nu mai este specifică doar americanilor.
Citește și
1 min
Liviu Popescu
4 min
Matei Pantea
2 min
Ziarul Financiar