De ce subevaluează Guvernul imobilele RA-PPS? Vila din Aviatorilor 86 valorează pentru stat doar 3 mil. euro după investiții care ar putea ajunge la 9 mil. euro, iar pe piață vile similare se vând la peste 10 mil. euro
Guvernul a aprobat astăzi, printr-o hotărâre cu data de 21 august, trecerea vilei din Bulevardul Aviatorilor nr. 86, fostul sediu al PNL, din domeniul public în domeniul privat al statului, cu destinație comercială, deschizând astfel posibilitatea unei eventuale vânzări. Imobilul,…
Guvernul a aprobat astăzi, printr-o hotărâre cu data de 21 august, trecerea vilei din Bulevardul Aviatorilor nr. 86, fostul sediu al PNL, din domeniul public în domeniul privat al statului, cu destinație comercială, deschizând astfel posibilitatea unei eventuale vânzări. Imobilul, aflat în administrarea RA-APPS, are o suprafață de 1.200 mp și este evaluat la o valoare de inventar de 14,46 milioane lei (aproximativ 3 milioane de euro).
Diferența față de valoarea de piață este însă semnificativă. În zona Dorobanți–Capitale, vilele cu suprafețe de 500-600 mp se tranzacționează la prețuri între 4 și 6 milioane de euro, în funcție de amplasament și de starea clădirii, iar cele aflate direct la bulevard au valori mai ridicate. Astfel, o vilă de 1.200 mp pe Bulevardul Aviatorilor ar putea ajunge la un preț de piață de cel puțin 8–10 milioane de euro, de aproape trei ori mai mare decât valoarea de inventar stabilită de Guvern.
Deși Guvernul vorbește despre reduceri bugetare, nevoie suplimentară de venituri și apelează imediat la taxe noi pentru populație, își subevaluează proprietățile, iar când vine vorba de viitoare mari proiecte, cum este cel al Gării de Nord, nu vine cu soluții comerciale care pot genera atât venituri pentru stat, cât și un confort mai ridicat pentru populație.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca