zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Burse - Fonduri mutuale

Subscrieri de 830 milioane lei în două zile pentru tranșa de retail a ofertei de listare a Hidroelectrica. “Confirmă faptul că banii așteptau de pe margine”

A doua zi din oferta de listare la Bursa de Valori București a producătorului de energie electrică Hidroelectrica (simbol bursier H2O) a adus din partea investitorilor subscrieri mai mari față de cele din prima zi a ofertei, din 23 iunie,…

de Cristina Bellu , Reporter 26.06.2023 · 17:21 1 min de citit
Subscrieri de 830 milioane lei în două zile pentru tranșa de retail a ofertei de listare a Hidroelectrica. “Confirmă faptul că banii așteptau de pe margine”

Foto: Ziarul Financiar

A doua zi din oferta de listare la Bursa de Valori București a producătorului de energie electrică Hidroelectrica (simbol bursier H2O) a adus din partea investitorilor subscrieri mai mari față de cele din prima zi a ofertei, din 23 iunie, arată datele agregate de Ziarul Financiar.

Iar asta îi determină pe analiști să caracterizeze acest interes pentru o companie cu o marjă de 47% și o evaluare de 10 ori profitul net ca fiind “foarte ridicat” și să întărească afirmațiile conform cărora lichiditatea scăzută din ultimele luni de la Bursa de Valori București a fost într-adevăr din cauza faptului că investitorii stăteau pe margine pentru acest IPO.

Astfel, în doar două zile, micii investitori au luat 63% din tranșa adresată lor, adică au introdus ordine de 830 milioane de lei, arată calculele realizate de Ziarul Financiar. Pe 23 și 26 iunie numărul de acțiuni subscrise de investitorii de retail s-a ridicat la 7,4 milioane de unități, ceea ce la un preț de subscriere de 112 lei pe unitate înseamnă plasamente de aproximativ 830 mil. lei (165 mil. euro).

Citește și