Summitul Administratorilor de Fonduri, 2022. Attila Gyurcsik, Accorde Fund Management: Criza energetică nu va dispărea în curând, iar piețele de obligațiuni și acțiuni nu au realizat acest lucru
Energia reprezintă cel mai important domeniu în actualul context macroeconomic, însă România este foarte bine poziționată în acest sens, spune Attila Gyurcsik, CFO-CEO al administratorului de investiții Accorde Fund Management.
Foto: Ziarul Financiar
♦ Industria administratorilor de active poate fi mai dură în următorul deceniu, consideră reprezentantul Accorde.
Energia reprezintă cel mai important domeniu în actualul context macroeconomic, însă România este foarte bine poziționată în acest sens, spune Attila Gyurcsik, CFO-CEO al administratorului de investiții Accorde Fund Management.
„Criza energetică nu va dispărea în curând, iar piețele de obligațiuni și acțiuni nu au realizat acest lucru. Avantajele României o vor scoate în evidență într-un mare fel. Există mult potențial, așteptăm și oferta publică inițială a Hidroelectrica. Compania este „verde“ și respectă standardele ESG (mediu, social și guvernanță corporativă – n.r.), ceea ce reprezintă un avantaj masiv, pe care nu îl mai deține nimeni în regiune. Acestea sunt aspectele cheie care vor determina viitorul pieței“, consideră Attila Gyurcsik, CFO-CEO al administratorului de investiții Accorde Fund Management.
Citește și
1 min
Liviu Popescu
4 min
Matei Pantea
2 min
Ziarul Financiar