Sunt cetățean european și am dreptul la sănătate!
Că sănătatea este cea mai importantă o știm cu toții, dar oare cât de accesibilă este atunci când ai nevoie de ea, pentru tine sau cineva drag? O opțiune este în mod cert aceea de a căuta sprijin în afara țării, iar ca cetățeni ai Uniunii Europene, accesul poate fi unul relativ facil.
Foto: Ziarul Financiar

Voi descrie câteva dintre experiențele avute privind accesul la sistemul medical european, voi recomanda și câteva instituții de top, fără însă a fi un adversar al sistemului medical românesc.
Trăim într-o eră în care lucrurile evoluează într-un ritm atât de alert încât ceea ce era considerat ca o practică nouă anul trecut, ajunge să fie considerat depășit anul acesta, iar medicina nu face excepție. Și pentru că înțeleg această realitate, am un principiu pe care îl aplic atunci când caut soluții pentru probleme de sănătate complexe: Cum pot să intru în contact cu cei care fac cercetare și tratează afecțiunea cu “armele” prezentului?
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan