Sunt posibile ieftiniri ale apartamentelor noi? Ce răspunde președintele Asociației Investitorilor în Real Estate (AREI)
După mai bine de șase ani în care prețurile apartamentelor s-au apreciat – creștere care totuși însă nu a dus la revenirea prețurilor din 2007-2008, este posibil ca în 2020 din cauza pandemiei acestea să revină pe un trend descendent.…
Foto: Ziarul Financiar
După mai bine de șase ani în care prețurile apartamentelor s-au apreciat – creștere care totuși însă nu a dus la revenirea prețurilor din 2007-2008, este posibil ca în 2020 din cauza pandemiei acestea să revină pe un trend descendent.
“O ieftinire, dar nu drastică, va fi în cazul proiectelor care trebuie să restituie banii băncilor și unde nu au reușit să strângă un număr suficient de vânzări. Sunt persoane care nu vor mai achiziționa apartamente. și cei care au cumpărat în scop investițional vor aștepta să vadă ce se întâmplă cu economia și vor miza pe cash. Aceste proiecte ar suferi o scădere. Altfel, cerere există. Primim telefoane din partea clienților”, explică Antoanela Comșa, președintele consiliului director al AREI și directorul Gran Via, dezvoltatorul care construiește proiecte precum Gran Via Park și Timișoara 58 în București sau Gran Via Marina în Constanța.
De partea cealaltă, ea a subliniat că pentru contrucțiile deja demarate nu prea există negociere deoarece contractele sunt deja semnate. Dacă ar mai fi negociere pentru prețul de construcție pentru un proiect viitor, da. Dar pentru cele începute, nu.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca