zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Construct

Supliment Rezidențial 2026. Dezvoltatorii integrează campusuri școlare de milioane de euro pentru a-și ancora comunitățile

Piața rezidențială intră într-o nouă etapă, în care valoarea unui proiect nu se mai măsoară doar în prețul pe metru pătrat și în locație, ci în calitatea serviciilor din jurul locuinței. Iar dintre acestea, școala privată a urcat rapid în ierarhie, devenind, alături de retail, una dintre ancorele cu care dezvoltatorii își diferențiază ansamblurile și atrag familiile tinere.

de Bogdan Alecu , Reporter 08.07.2026 · 00:05 3 min de citit și în ziarul tipărit
Supliment Rezidențial 2026. Dezvoltatorii integrează campusuri școlare de milioane de euro pentru a-și ancora comunitățile

Foto: Ziarul Financiar

De la One United la Nusco, dezvoltatorii nu mai vând doar apartamente, ci ecosis-teme în care școala privată din proximitate a devenit al treilea argument de vânzare, după preț și locație.

Piața rezidențială intră într-o nouă etapă, în care valoarea unui proiect nu se mai măsoară doar în prețul pe metru pătrat și în locație, ci în calitatea serviciilor din jurul locuinței. Iar dintre acestea, școala privată a urcat rapid în ierarhie, devenind, alături de retail, una dintre ancorele cu care dezvoltatorii își diferențiază ansamblurile și atrag familiile tinere. Cel mai recent exemplu vine din nordul Capitalei, unde Little London International Academy va deschide un nou campus pentru peste 600 de elevi în Nusco City, unul dintre cele mai mari proiecte de regenerare urbană din București. Investiția, de peste 18 milioane de euro, este realizată de dezvoltatorul Nusco și face parte din strategia companiei de a integra servicii esențiale și facilități premium în interiorul ansamblului. Campusul, programat pentru deschidere în septembrie 2029, va fi ridicat pe un teren de 7.200 mp, va avea o suprafață construită de circa 7.500 mp și va integra toate ciclurile de învățământ, de la grădiniță la liceu, cu peste 30 de săli de clasă și laboratoare, bibliotecă, sală de conferințe, sală de sport și teren exterior.

„Extinderea Little London în Nusco City marchează una dintre cele mai importante etape din dezvoltarea școlii noastre. Ne dorim să oferim familiilor acces la un model educațional complet, într-un spațiu care susține atât dezvoltarea academică, cât și starea de bine a copiilor“, a declarat Luminița Macsim, fondatoare și CEO al Little London. La rândul său, Michele Nusco, CEO al Nusco, spune că alegerea unui operator educațional cu reputația școlii contribuie direct la valoarea pe termen lung a întregului proiect și răspunde unei nevoi reale a familiilor din nordul Bucureștiului. Modelul nu este singular. Concluzia conferinței ZF Tendințe în rezidențial 2026 a fost că dezvoltatorii trec de la blocuri izolate la ecosisteme în care educația, serviciile de proximitate și finanțarea funcționează ca un pachet integrat. One United Properties a angajat 27 de milioane de euro în construirea a două școli, la One Lake District și One Academy Club. „Credem în parteneriatele public-privat și credem că nu trebuie doar să cerem, trebuie să și oferim“, a spus Beatrice Dumitrașcu, CEO al diviziei de rezidențial.

Citește și