Supliment ZF Energie verde. Anul care deschide drumurile
În Marea Neagră, șantierul Neptun de 4 miliarde de euro este în grafic. Din 2027, circa 8 miliarde de metri cubi vor intra în sistemul național de transport și aproape vor dubla producția de gaze a României.
Foto: Ziarul Financiar
De la începutul anului și până în septembrie, peste 1.000 MW noi au fost conectați în sistemul energetic național, cei mai mulți din domeniul energiei solare. Aceasta este una dintre cele mai bune vești pentru energia României, iar faptul că la anul sunt așteptate capacități și mai mari, inclusiv din zona convențională, nu face decât să aducă optimism pe o piață care timp de trei decenii a fost în mod inexplicabil ocolită de investiții.
În Marea Neagră, șantierul Neptun de 4 miliarde de euro este în grafic. Din 2027, circa 8 miliarde de metri cubi vor intra în sistemul național de transport și aproape vor dubla producția de gaze a României.
Producția de energie din gaze primește noi unități, stocarea a decolat și ea.
Citește și
2 min
Cristina Roșca
1 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan