zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Legal

Supliment ZF UEFA Euro 2024 - Germania. Ruta România-Germania

Germania este cel mai important partener economic al României, iar modul în care funcționează economia germană impactează direct economia locală. Cu o depedență directă economică, schimburile comerciale dintre Germania și România au crescut cu 6% în 2023, la peste 40 miliarde euro.

de Mirela Turlan , Editor Web 14.06.2024 · 10:06 2 min de citit și în ziarul tipărit
Supliment ZF UEFA Euro 2024 - Germania. Ruta România-Germania

Foto: Ziarul Financiar

Germania este cel mai important partener economic al României, iar modul în care funcționează economia germană impactează direct economia locală. Cu o depedență directă economică, schimburile comerciale dintre Germania și România au crescut cu 6% în 2023, la peste 40 miliarde euro. Astfel, România a ajuns pe locul 17 între partenerii comerciali ai Germaniei, ceea ce înseamnă o urcare de trei poziții față de anul precedent, potrivit datelor AHK România.

Importurile din România sunt cu 10% mai mici decât exporturile Germaniei către România, dar au un ritm de creștere de 3 ori mai mare. Astfel, Importurile din România s-au ridicat la 19,4 mld. Euro  (Ă 9,8%), iar exporturile Germaniei către România au atins 21,5 mld.euro (Ă3,3). Cu un astfel de volum al schimburilor economice, Germania rămâne primul partener comercial al României.

Relațiile economice dintre cele două țări nu se văd doar în schimburile comerciale, ci și în investițiile făcute de germani în România. De la căderea comunismului și până în prezent, investitorii germani au adus în România peste 16 miliare de euro. Astfel, și la acest capitol Germania este cel mai mare investitor străin în piața locală, cu companii din industria auto, energie, comerț sau dezvoltări imobiliare. Investițiile germane în România au reprezentat 15% din totalul investițiilor străine din țară, potrivit datelor Băncii Naționale a României.  Una dintre cele mai mari companii locale cu capital privat german este Daimler, care deține compania Star Assembly din Sebeș, al treilea mare exportator din România. Star Assembly a devenit în ultimul deceniu una dintre cele mai mari firme din România, după o investiție de peste 300 mil. euro realizată de gigantul german într-o fabrică de la zero în localitatea Sebeș din județul Alba. În 2023, Daimler a început lucrările de construcție la o nouă fabrică de asamblare unități de antrenare electrică, o investiție de aproape 140 mil. euro.

Citește și