Surpriză: Gabriel Resources, compania care deține proiectul Roșia Montană, în top 10 cele mai mari investiții ca valoare ale clienților TradeVille, cel mare broker de retail de la Bursa de Valori București
Cele mai mari zece investiții din portofoliile clienților TradeVille, cea mai mare societate de brokeraj de retail de la Bursa românească, cu tranzacții intermediate anul acesta de 2,2 miliarde de lei, arată o preferință pentru titlurile de stat Fidelis, acestea fiind pe primul loc, urmate de Banca Transilvania (simbol bursier TLV), OMV Petrom (SNP), Hidroelectrica (H2O), însă își fac apariția și…
Foto: Ziarul Financiar
♦ În funcție de valoarea celor 64.000 de conturi, pe primul loc se află titlurile de stat Fidelis, urmate de Banca Transilvania, Hidroelectrica, OMV Petrom, Tesla, Nuclearelectrica, Gabriel Resources, S&P 500, Apple și Microsoft ♦ Pe de altă parte, top 10 dețineri ca număr de clienți arată că 41% din conturile TradeVille au OMV Petrom în portofoliu, 37% Hidroelectrica, iar 36% Nuclearelectrica.
Cele mai mari zece investiții din portofoliile clienților TradeVille, cea mai mare societate de brokeraj de retail de la Bursa românească, cu tranzacții intermediate anul acesta de 2,2 miliarde de lei, arată o preferință pentru titlurile de stat Fidelis, acestea fiind pe primul loc, urmate de Banca Transilvania (simbol bursier TLV), OMV Petrom (SNP), Hidroelectrica (H2O), însă își fac apariția și nume mai „exotice“, precum Gabriel Resources, compania canadiană care deține proiectul Roșia Montană. Astfel, potrivit datelor transmise de TradeVille la solicitarea Ziarului Financiar, în top 10 dețineri în funcție de valoare, Gabriel Resources (GBU) se poziționează pe locul șapte, între Nuclearelectrica (SNN) și indicele american S&P 500. TradeVille nu menționează valoarea fiecăruia, însă spune că primele trei dețineri reprezintă peste 50% din totalul de dețineri din top 10.
„Clienții TradeVille, cei mai numeroși din categoria de retail, au o preferință pentru companiile listate la BVB și pentru titlurile de stat. Din top 10 dețineri ca valoare, românii dețin 4 companii din indicele BET: OMV Petrom, Banca Transilvania, Hidroelectrica și Nuclearelectrica. Pe lângă titlurile de stat, în top 10 își mai fac apariția și câteva companii din Big Tech-ul american, anume Tesla, Apple și Microsoft. Totodată, ETF-ul pe S&P 500 completează această listă selectă, din care nu lipsește nici Gabriel Resources, surpriza din top 10“, conform directorului departamentului de analiză TradeVille.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ziarul Financiar