Sustainability Meets Profitability – La French Tech Bucharest. „S-au dus vremurile când businessul însemna doar profit. Trebuie să fim atenți la resurse, să nu mai facem risipă. Este obligatoriu să schimbăm modul în care facem business“
Succesul unui business nu se mai măsoară astăzi doar în cifre și rezultate cu plus, ci și în performanțe legate de sustenabilitate, aceasta fiind, de altfel, direcția către care se îndreaptă lumea afacerilor.
Foto: Ziarul Financiar
♦ Creșterea businessurilor pe fundații sustenabile nu înseamnă restrângerea lor pentru a influența mai puțin mediul, ci identificarea acelor soluții care să permită scalarea fără ca lumea din jur să aibă de suferit ♦ O situație relativ nouă și dificilă este cea a contextului în care lumea se confruntă, în această perioadă, cu conflicte militare, motiv pentru care teme precum sustenabilitatea ar putea fi considerate secundare. De fapt, spun executivii, tocmai de aceea subiectul ar trebui să devină și mai important.
Succesul unui business nu se mai măsoară astăzi doar în cifre și rezultate cu plus, ci și în performanțe legate de sustenabilitate, aceasta fiind, de altfel, direcția către care se îndreaptă lumea afacerilor. Este adevărat că alinierea la normele unei economii circulare costă, nimic nu este ieftin, însă în final investițiile se vor vedea în reușite.
Sunt câteva dintre ideile reliefate de speakerii care au luat parte marți pe 20 martie la dezbaterea intitulată „Sustainability Meets Profitability“, desfășurată sub coordonarea organizației La French Tech Bucharest. În organizare au fost implicați Ralph Parisot, cetățean francez stabilit în România, cu puternice conexiuni în mediul de business local, și Grégoire Vigroux, antreprenor în serie, de asemenea francez. De numele lui se leagă businessul bonapp.eco, prin care și-a propus să lupte împotriva risipei alimentare, dar și alte peste douăzeci de start-up-uri, majoritatea luând naștere în jurul ideii de sustenabilitate. Evenimentul l-a avut ca moderator pe Luka Zivkovic, cofondator și chief commercial officer în cadrul businessului bonapp.eco, precum și membru în boardul La French Tech Bucharest, o inițiativă a guvernului francez demarată în 2014 cu scopul de a contribui la creșterea start-up-urilor din tehnologie în Franța și în Europa.
Citește și
3 min
Rareș Udrescu
3 min
Rareș Udrescu
5 min
Cristian Hostiuc