zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Hi-Tech

Symphopay: Următorul obiectiv major este colaborarea cu o bancă globală pentru optimizarea proceselor de plată la scară largă

Symphopay, un start-up românesc care a dezvoltat o platformă cloud de tip middleware pentru digitalizarea și orchestrarea plăților, țintește extinderea la nivel global după ce în România a atras deja clienți importanți precum lanțul de magazine Farmacia Tei și rețeaua Profi.

de Mirela Turlan , Editor Web 17.02.2025 · 21:22 2 min de citit și în ziarul tipărit
Symphopay: Următorul obiectiv major este colaborarea cu o bancă globală pentru optimizarea proceselor de plată la scară largă

Foto: Ziarul Financiar

Symphopay, un start-up românesc care a dezvoltat o platformă cloud de tip middleware pentru digitalizarea și orchestrarea plăților, țintește extinderea la nivel global după ce în România a atras deja clienți importanți precum lanțul de magazine Farmacia Tei și rețeaua Profi.

„Am dezvoltat o platformă digitală concepută pentru consolidarea tuturor canalelor de plată într-un singur punct, oferind comercianților posibilitatea de a vedea în timp real orice tranzacție, de a înțelege comportamentul de plată și de a distribui tranzacțiile către toți partenerii bancari. Integrăm atât plățile din magazine fizice, cât și din mediul online, iar soluția noastră permite și integrarea cu programele de loialitate“, a declarat Daniel Nicolescu, cofondator și CEO al Symphopay, în cadrul emisiunii ZF IT Generation.

Compania activează pe piață din 2015, are o echipă cu peste 15 ani de experiență în plăți electronice și a cunoscut o transformare majoră în timpul pandemiei. „Dacă la început integram doar două bănci și rezistența la schimbare era foarte mare, pandemia a fost o zonă tampon de doi ani care a forțat industria financiară să se deschidă către noi modele de business“, spune Nicolescu.

Citește și