Taxa de funcționare pentru administratorii de pensii private va crește cu 50%, din ianuarie 2013
Taxa de funcționare plătită lunar de administratorii fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul II) va crește, de la 1 ianuarie, cu peste 50%, decizia, adoptată recent, urmând să sporească veniturile autorității de reglementare din domeniu cu 8 milioane de lei în 2013.
Potrivit legislației, cei nouă administratori prezenți pe Pilonul II achită, lunar, o taxă de funcționare rezultată din aplicarea unei cote de 0,25% asupra valorii contribuțiilor brute încasate de fondul gestionat, precum și a unei cote de 0,005% din valoarea activului net a fondului de pensii.
Consiliul Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a aprobat, în urmă cu o săptămână, două norme prin care modifică taxele de autorizare, avizare și funcționare în sistemul pensiilor administrate privat (Pilonul II), precum și în sistemul pensiilor facultative (Pilonul III).
Comunicatul instituției din 12 septembrie nu conținea detalii despre modificările aduse celor două norme, dar preciza că impactul crizei financiare din ultimii ani a determinat reconsiderarea politicilor de supraveghere a piețelor financiare și, în acest context, s-a accentuat importanța supravegherii prudențiale a sistemului pensiilor private, ca parte a sistemului financiar.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca