Tensiunile din Marea Roșie riscă să lărgească decalajul dintre SUA și celelalte economii concurente mari, UE și China
Pentru a doua oară în trei ani, vecinii Europei amenință să-i slăbească economia și așa anemică, în timp ce SUA, pe lângă că sunt mai robuste, stau la o distanță sigură, scrie The Wall Street Journal.
Pentru a doua oară în trei ani, vecinii Europei amenință să-i slăbească economia și așa anemică, în timp ce SUA, pe lângă că sunt mai robuste, stau la o distanță sigură, scrie The Wall Street Journal.
Atacurile rebelilor houthi asupra vapoarelor care trec prin Marea Roșie în drum spre sau dinspre Marea Mediterană obligă un număr tot mai mare de transportatori să aleagă o rută mai sigură, dar mult mai lungă și mai scumpă, ce înconjoară pe la sud Africa.
Costurile cu transportul deja au crescut, amintind de efectele sincopelor de pe lanțurile de aprovizionare cauzate de pandemie. Spre exemplu, pentru exportatori mai îndepărtați din Asia costurile s-au mărit de patru ori, potrivit Maersk, care vede turbulențele persistând cel puțin câteva luni. Qatarul și-a suspendat o vreme exporturile de gaze naturale lichefiate către UE. Există mai multe motive pentru care impactul asupra economiei europene s-ar putea să fie mai puțin sever decât cel al episoadelor anterioare de scumpire a transportului de mărfuri.
Citește și
2 min
Ioana Matei
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan