TeraPlast, raliu de 5% și tranzacții de 3 mil. lei în prima oră de tranzacționare de luni de la bursa de la București. Vineri, când compania a avut AGA, acțiunile au urcat cu 9,3%
Cu aproape 5% se apreciază acțiunile producătorului de materiale de construcții TeraPlast Bistrița (TRP) în prima oră a ședinței de tranzacționare de luni, 28 iunie 2021, pe o lichiditate de aproape 3 milioane de lei, fiind cel mai tranzacționat emitent…
Foto: Ziarul Financiar
Cu aproape 5% se apreciază acțiunile producătorului de materiale de construcții TeraPlast Bistrița (TRP) în prima oră a ședinței de tranzacționare de luni, 28 iunie 2021, pe o lichiditate de aproape 3 milioane de lei, fiind cel mai tranzacționat emitent la ora redactării acestei știri, potrivit datelor BVB. Vineri, când compania a avut AGA în urma căreia s-a decis distribuirea unor dividende 226 mil. lei și acțiuni gratuite, acțiunile au urcat cu 9,3%.
Spre comparație indicele principal BET urcă la ora redactării acestei știri cu 0,62% la 11.950 de puncte, un nou maxim istoric. Vineri indicele a urcat cu 1,62%.
“Creșterea s-a manifestat încă din ziua de vineri. Tot vineri a avut loc AGA, în cadrul căreia s-a aprobat dividendul și distribuirea de acțiuni gratuite. Posibil ca aprobarea efectivă a acestor hotărâri să fi condus la acest raliu”, spune Marcel Murgoci, director de tranzacționare al Estinvest.
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan