Textul și contextul

Ce putem să înțelegem din România de astăzi și ce fel de țară este aceea care se pretinde o democrație, dar în care principalii oameni în stat se amenință unul pe celălalt cu pușcăria sugerând cădețin controlul asupra procurorilor și a judecătorilor? Dacă ar fi să-i explicăm ce se întâmplă, în câteva cuvinte, cuiva venit din lună ce i-am spune? Că este campanie electoral? Bine, îi putem spune. Dar acesta este contextul. Unde este textul?

Textul este o narațiune mai largă, contextul, în sensul lui propriu, este un fragment din acest text – un pasaj, un lucru interesant spus pe care îl putem diseca. Ne oprim în preajma contextului, îl analizăm. Chiar dacă în vorbirea curentă am uitat sensul propriu al ”contextului” și îi folosim îndeobște sensul figurat de ”imprejurare” pentru că și așa trăim într-o ficțiune, tot nu ne putem lipsi de text. Pentru că, așa cum spune Noica, ”textul își face singur contextul, inversul aproape niciodată”.

Care este, așadar, la noi, ”textul”, cel care oferă găzduire și prilej ”contextului” de care vorbeam la început și în cazul în care judecăm scaldalul politic drept un episod dintr-o narațiune mai largă și în celîn care îl cântărim în ”împrejurarea” în care ne apropiem rapid de niște alegeri?