zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · IMM

Therme București a investit 16 milioane de euro în primul an de funcționare

Cel mai mare centru de relaxare, distracție și wellbeing construit greenfield din Europa, Therme București, a avut un buget de investiții în valoare de 16 milioane de euro în primul an de la deschidere, destinat pentru extinderea tuturor celor trei corpuri.

de Roxana Dumitru Rosu - Mediafax , Editor 06.01.2017 · 10:00 2 min de citit
Therme București a investit 16 milioane de euro în primul an de funcționare

Foto: Ziarul Financiar

Cel mai mare centru de relaxare, distracție și wellbeing construit greenfield din Europa, Therme București, a avut un buget de investiții în valoare de 16 milioane de euro în primul an de la deschidere, destinat pentru extinderea tuturor celor trei corpuri.  

În vara acestui an, zona destinată relaxării, The Palm, a fost extinsă cu o terasă cu o capacitate de 400 de locuri, o plajă exterioară cu o suprafață de peste 24.000 de metri pătrați și cu piscina „Crazy River”. Și în zona Galaxy a fost deschisă o piscină exterioară, cu un luciu de apă de 500 mp, în care se pot relaxa simultan 190 de persoane. Tot în zona destinată familiei a fost amenajată și o plajă exterioară cu o suprafață de 7.500 de metri pătrați, plus un restaurant, conceput astfel încât 400 de persoane să poata lua masa în același timp. Zona exclusivistă Elysium a fost extinsă, de asemenea, cu o terasă tip deck, cu palmieri, șezlonguri și hamace.

Cea mai recentă extindere a fost lansată la începutul lunii decembrie anul acesta și a fost implementată special pentru familiile cu copii. Corpul Galaxy s-a mărit cu o suprafață de 4.000 de metri pătrați, dubându-și capacitatea până la 2000 de persoane simultan.  „Extinderea Galaxy făcea parte încă de la început din proiectul inițial, intuind nevoile publicului nostru, însă decizia de a o implementa în 2016 a fost luată în urmă cu aproximativ jumătate de an”, declară Stelian Iacob, general manager Therme București. Investiția totală în acest proiect a fost de 10 milioane de euro.

Citește și