Titlurile de stat din ediția a unsprezecea Fidelis intră la tranzacționare la BVB
Ministerul Finanțelor a atras o sumă record de 716 milioane lei și, respectiv, 473 milioane euro (valori însumând 3 miliarde lei – 618,4 milioane euro) prin prima ofertă primară de vânzare de titluri de stat pentru populație (FIDELIS) derulată în 2023 prin sistemele Bursei de Valori București.
Foto: Ziarul Financiar
Ministerul Finanțelor a atras o sumă record de 716 milioane lei și, respectiv, 473 milioane euro (valori însumând 3 miliarde lei – 618,4 milioane euro) prin prima ofertă primară de vânzare de titluri de stat pentru populație (FIDELIS) derulată în 2023 prin sistemele Bursei de Valori București.
„În prima ediție din acest an, am reușit să completăm cu succes partea de economisire/investire a Programului FIDELIS cu o componentă socială și umană, oferind pentru prima dată o tranșă specială dedicată donatorilor de sânge, peste 1.000 de donatori investind peste 164 milioane de lei. Această ediție a atras cea mai mare sumă investită de populație în astfel de instrumente, comparativ cu celelalte 11 ediții anterioare“, a declarat Adrian Câciu, ministrul finanțelor, conform unui comunicat de presă. Dobânzile au ajuns la 7,7% pe an în cazul titlurilor denominate în lei și la 5,8% la tranșa denominată în moneda europeană. Odată ajunse la BVB, cei care vor avea nevoie de lichiditate vor putea să vândă titlurile, iar cei care nu au subscris în ofertă vor putea să achiziționeze. Statul român a atras în total 18 miliarde de lei de la investitori în aproape trei ani de oferte Fidelis.
„Piața de capital s-a maturizat în ultimii ani, iar dovezile se văd atât prin creșterea numărului de investitori, inclusiv în perioade cu volatilitate ridicată și incertitudini, cât și prin derularea cu succes a celor peste 160 de runde de finanțare, în care s-au plasat aproape 7 miliarde de euro“, adaugă Adrian Tănase, director general al Bursei de Valori București. Oferta primară de vânzare a titlurilor de stat Fidelis – derulată între 27 martie și 10 aprilie – a fost intermediată de sindicatul format din BT Capital Partners (Lead Manager și Intermediar) și Banca Transilvania (Grup de Distribuție), precum și Alpha Bank România, Banca Comercială Română, BRD – Groupe Societe Generale (Intermediari).
Citește și
3 min
Ștefan Stan
2 min
Ioana Mihai-Andrei
3 min
Dragos Damian