Titlurile de stat Tezaur vor avea de luni dobânzi anuale de până la 8,6%, cele mai mari de la lansarea programului de către Ministerul de Finanțe
Titlurile de stat Tezaur, vândute de Ministerul de Finanțe, au începând de luni 4 iulie dobânzi anuale de 8,25% la maturitatea de un an, respectiv 8,6% la cea de 3 ani, acesta fiind cel mai mare randament de la lansarea programului.
Foto: Ziarul Financiar

Titlurile au valoare nominală de 1 leu și sunt în formă dematerializată. În luna iunie, românii au cumpărat titluri Tezaur în valoare de 1,39 miliarde lei. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.
Veniturile obținute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile. Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca