zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Retail & Agrobusiness

Top 5 producători de vin după cifra de afaceri au făcut 1,3 mld. lei în 2024, o creștere lentă, de 5%, față de 2023. Purcari urcă pe primul loc la nivel de grup

Cei mai mari cinci producători de vinuri din România au ajuns la afaceri cumulate de peste 1,3 miliarde de lei în 2024, în creștere cu 5,3% față de anul anterior. Profitul net cumulat a crescut cu 9 milioane de lei, de la 180,6 milioane de lei în 2023 la 189,6 milioane de lei în 2024, potrivit calculelor ZF făcute pe baza datelor oferite de companii și a celor de la Ministerul de Finanțe. Aceștia…

de Vali Pencu , Colaborator 01.07.2025 · 19:49 2 min de citit
Top 5 producători de vin după cifra de afaceri au făcut 1,3 mld. lei în 2024, o creștere lentă, de 5%, față de 2023. Purcari urcă pe primul loc la nivel de grup

Foto: Ziarul Financiar

Cei mai mari cinci producători de vinuri din România au ajuns la afaceri cumulate de peste 1,3 miliarde de lei în 2024, în creștere cu 5,3% față de anul anterior. Profitul net cumulat a crescut cu 9 milioane de lei, de la 180,6 milioane de lei în 2023 la 189,6 milioane de lei în 2024, potrivit calculelor ZF făcute pe baza datelor oferite de companii și a celor de la Ministerul de Finanțe. Aceștia au 1.500 de angajați.

Piața vinului din România a ajuns la 3,7 milioane hectolitri în 2024, cantitate care o poziționează pe locul al 12-lea în lume și pe locul al șaselea în Europa, potrivit celui mai recent raport al Organizației Internaționale a Viei și Vinului (OIV). Însă, cota de piață a României a scăzut pe fondul faptului că anul trecut piața locală a avut a doua cea mai dramatică scădere de producție din Europa, după Franța, un declin de 20%, din cauza secetei.

Purcari Wineries este lider la nivel de grup, dar rezultatele nu sunt exclusiv pe România. Originar din Republica Moldova, grupul Purcari este format în prezent din șapte companii, active în trei țări diferite. În Republica Moldova operează prin Vinăria Purcari, Vinăria Bostavan și Vinăria Bardar. În România deține Crama Ceptura, din Dealu Mare (județul Prahova), iar în Bulgaria are Angel’s Estate. Astfel, este unul dintre principalii producători de vin și brandy din Europa Centrală și de Est, care ope­rează peste 2.000 de hec­tare cu viță-de-vie. Pro­du­cătorul de vi­nuri Purcari (simbol bursier WINE), listat la Bursa de Valori București, a încheiat anul 2024 cu o cifră de afaceri de 382,3 mil. lei, în creștere cu 3,4% față de anul precedent.

Citește și