Top 50 de companii cu cea mai mare masă salarială în 2015
Cele 50 de companii cu cele mai mari cheltuieli de personal plătesc salarii de circa 22 mld. lei pe an, adică 10% din masa salarială totală din economie. OMV Petrom are cele mai mari cheltuieli cu personalul.
Foto: Ziarul Financiar
OMV Petrom (extracția petrolului), Automobile Dacia (producția de autovehicule), Complexul Energetic Oltenia (producția de energie electrică), CFR SA (transport pe calea ferată) și Poșta Română (activități poștale) sunt angajatorii cu cele mai mari cheltuieli de personal din România în 2015, arată datele Registrului Comerțului. Acestea sunt companiile care au cel mai mare impact în consum, prin prisma salariilor pe care le oferă angajaților, care susțin, la rândul lor, dezvoltarea economiei prin achiziții de bunuri și servicii.
OMV Petrom, a doua cea mai mare companie după cifra de afaceri, are cea mai mare masă salarială din economie, de 1,94 miliarde de lei în 2015, potrivit datelor oficiale. Cei 15.581 de angajați ai companiei petroliere au un venit lunar mediu de peste 6.100 de lei net pe lună, potrivit calculelor ZF.
Pe locul doi în topul companiilor cu cea mai mare masă salarială este tot o companie din industrie, Automobile Dacia, care a avut anul trecut o masă salarială de 1,17 miliarde de lei pentru cei 13.884 de salariați. Astfel, venitul salarial mediu în cadrul producătorului auto, care este cea mai mare companie din economie după cifra de afaceri, a fost de circa 4.100 de lei net pe lună.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
1 min
Cristina Roșca