zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Auto & Transporturi

Top cinci cei mai mari producători de material rulant, afaceri totale 3,4 mld. lei anul trecut, în creștere 13%. Ce profit au făcut companiile care produc tramvaie, vagoane și locomotive?

Cele mai mari cinci fabrici care produc material rulant pe piața locală au avut anul trecut afaceri totale de 3,4 miliarde de lei, în creștere cu 13% față de anul anterior, arată calculele ZF, pe baza datelor de la mfinante.ro. Patru din cei cinci jucători și-au crescut cifra de afaceri și doar doi dintre aceștia au raportat profit net mai mare.

de Vali Pencu , Colaborator 10.06.2025 · 21:00 2 min de citit
Top cinci cei mai mari producători de material rulant, afaceri totale 3,4 mld. lei anul trecut, în creștere 13%. Ce profit au făcut companiile care produc tramvaie, vagoane și locomotive?

Foto: Ziarul Financiar

♦ Top cinci fabrici de pe piața de material rulant au avut cumulat afaceri mai mari anul trecut dar un profit net total în scădere de la 283 mil. lei la 250 mil. lei ♦ Numărul de angajați din aceste companii a crescut la 4.861 de persoane, față de 4.200 de angajați anul anterior ♦ Piața a fost zdruncinată de închiderea fabricii din Arad, a liderului Astra Rail Industries (americanii de la Greenbier), deși compania a raportat și afaceri și profit în creștere anul trecut.

Cele mai mari cinci fabrici care produc material rulant pe piața locală au avut anul trecut afaceri totale de 3,4 miliarde de lei, în creștere cu 13% față de anul anterior, arată calculele ZF, pe baza datelor de la mfinante.ro. Patru din cei cinci jucători și-au crescut cifra de afaceri și doar doi dintre aceștia au raportat profit net mai mare. Top cinci companii din acest sector rămân Astra Rail In­dustries, controlată de Greenbier Astra Rail, Alstom Transport, parte a grupului francez Alstom, Voestal­pine Railway Systems dar și com­paniile antreprenoriale românești Astra Vagoane Călători, controlată de Valer Blidar și Softronic din Craiova, fabrică producătoare de rame și locomotive elec­trice.

Chiar dacă cifrele pe anul trecut arată că fabricile au reușit să își crească inclusiv profitul, piața a fost zdruncinată de o închidere. Liderul pieței, fabrica de vagoane din Arad a companiei Astra Rail Industries, con­trolată de gigantul Greenbrier, a fost închisă în prima parte a acestui an. Americanii anunțau în aprilie anul acesta că închid fabrica de vagoane de la Arad, care avea 700 de angajați, și că merg mai departe cu cele din Caracal și Drobeta-Turnu Severin. Surse din piață afirmau că fabrica a fost afectată de posi­bila anu­lare a unei comenzi de va­goa­ne din SUA, care devenea necom­petitivă oda­tă cu creșterea taxelor vamale.

Citește și