zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Banci-Asigurari

Topul băncilor dealeri primari pe piața titlurilor de stat la final de S1/2022. ING Bank redevine lider. BCR și Banca Transilvania completează podiumul dealerilor primari

ING Bank, a patra cea mai mare bancă de pe piața locală după active, a redevenit la finalul primului semestru (S1) din 2022 lider în clasamentul dealerilor primari, după ce în primele luni din acest an și în a doua jumătate din 2021 ocupase locul 2. Anterior, în primele luni din 2021 și la sfârșitul anului 2020 ING era pe primul loc în topul dealerilor primari. ING redevenise liderul acestui clas…

de Claudia Medrega , Reporter 11.09.2022 · 17:10 2 min de citit
Topul băncilor dealeri primari pe piața titlurilor de stat la final de S1/2022. ING Bank redevine lider. BCR și Banca Transilvania completează podiumul dealerilor primari

Foto: Ziarul Financiar

♦ CEC Bank are calitatea de dealer primar din data de 1 mai 2022, însă este în afara topului pentru o perioadă de 12 luni, potrivit Ministerului Finanțelor ♦ La final de S1/2021 podiumul dealerilor primari era format din BCR, ING și BRD ♦ Dealerii mari de pe piața titlurilor de stat se regăsesc și în topul celor mai mari bănci după active, dar și în topul celor mai profitabile bănci ♦ Cele mai profitabile trei bănci mari au fost în S1/2022 BCR, Banca Transilvania și BRD, cu câștiguri cumulate de peste 2,5 mld. lei, adică circa 50% din profitul sistemului.

ING Bank, a patra cea mai mare bancă de pe piața locală după active, a redevenit la finalul primului semestru (S1) din 2022 lider în clasamentul dealerilor primari, după ce în primele luni din acest an și în a doua jumătate din 2021 ocupase locul 2. Anterior, în primele luni din 2021 și la sfârșitul anului 2020 ING era pe primul loc în topul dealerilor primari. ING redevenise liderul acestui clasament în lunile de toamnă din 2020, detronând atunci UniCredit Bank.

Pe locul 2 în topul dealerilor primari se plasa în iunie 2022 BCR, a doua cea mai mare bancă din România după active, care ocupase poziția 1 în topul dealerilor primari la finalul primului trimestru din 2022, după ce banca avansase pe această poziție încă de la jumătatea anului 2021, după cum reiese din datele publicate de Ministerul Finanțelor.

Citește și