Topul băncilor din România cu cele mai mari rețele teritoriale, de peste 500 de unități
Băncile cu cele mai extinse cinci rețele teritoriale, care depășesc individual 500 de unități, dețin circa 70% din totalul sucursalelor și agențiilor din sistemul bancar, după ajustarea prezenței teritoriale din anii de criză rămânând puține instituții de credit care mai au rețele care să acopere orașele mici.
Foto: Ziarul Financiar

Doar cinci bănci mari, respectiv CEC Bank, BRD-SocGen, Banca Transilvania, BCR și Raiffeisen Bank, au rețele teritoriale mai mari de 500 de unități, prag care echivalează cu o cotă de piață de circa 10%. Cumulat cele cinci bănci au o rețea de peste 3.450 de subsidiare.
La nivelul întregului sistem bancar, numărul sucursalelor și agențiilor bancare a coborât sub 5.000 la sfârșitul anului trecut. Aproximativ un sfert din numărul de unități bancare a dispărut în criză, adică peste 1.600 de unități bancare s-au închis. În 2008 infrastructura industriei bancare atingea apogeul, rețelele teritoriale ajungând la un record de 6.552 de sucursale și agenții, potrivit datelor BNR. Doar anul trecut, rețeaua teritorială s-a ajustat cu peste 300 de unități. Tendința a fost de accelerare a restructurării după mai mulți ani în care bancherii au fost reticenți să se ajusteze la noile condiții din piață pentru că sperau la o revenire rapidă a economiei și implicit a cererii de credite.
Citește și
1 min
Mirela Turlan
1 min
Simona Vasile
1 min
Simona Vasile