Topul companiilor cu cele mai mari datorii de pe bursă
Cele 67 de companii nefinanciare listate la Bursa de Valori București (BVB) aveau la finalul lunii septembrie datorii cumulate de 31,9 mld. lei (7,08 mld. euro), cât capitalizarea lor bursieră. Companiile cu datorii mari au resimțit din plin deprecierea leului față de euro și dolar, înregistrând pierderi financiare substanțiale la nouă luni
Foto: Ziarul Financiar
Cele 67 de companii nefinanciare listate la Bursa de Valori București (BVB) aveau la finalul lunii septembrie datorii cumulate de 31,9 mld. lei (7,08 mld. euro), cât capitalizarea lor bursieră. Companiile cu datorii mari au resimțit din plin deprecierea leului față de euro și dolar, înregistrând pierderi financiare substanțiale la nouă luni.
OMV Petrom (SNP), cea mai mare companie locală, conduce topul companiilor cu cele mai mari datorii de pe bursă, cu obligații de 15,78 mld. lei la finalul lunii septembrie, cât toate celelalte 66 de companii analizate la un loc.
Datoriile Petrom sunt constituite în principal din provizioane privind obligațiile cu dezafectarea și restaurarea și alte provizioane, care totalizează aproape 8 mld. lei, în timp ce împrumuturile purtătoare de dobânzi totalizează 3,47 mld. lei. Petrom a recurs la împrumuturi în ultimii ani pentru a-și finanța programul de investiții de circa un miliard de euro pe an, în condițiile în care a reluat de doi ani plata dividendelor către acționari și reinvestește doar o parte din profit. Împrumuturile sunt în principal în valută, iar asta s-a cunoscut în primele nouă luni, când compania a pierdut circa 491 mil. lei pe partea financiară, din diferențe de curs negative, dublu față de anul trecut. Pierderile financiare au făcut ca profitul companiei la nouă luni să stagneze.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
1 min
Cristina Roșca