Topul județelor după numărul de salariați. Arad, Argeș și Brașov au pierdut cei mai mulți salariați în pandemie, iar Capitala, Ilfovul și Clujul și-au crescut cel mai mult efectivele de personal
Piața muncii din România a trecut prin multe încercări în pandemie, astfel că 15 dintre cele 41 de județe, în afară de Municipiul București au înregistrat scăderi ale numărului de salariați în pandemie, în perioada octombrie 2019 – octombrie 2021, conform calculelor ZF bazate pe date de la Institutul Național de Statistică (INS). Cumulat, cele 15 județe au pierdut aproape 18.000 de salariați în a…
Foto: Ziarul Financiar
♦ Sorina Donisa, APT: „Zona Arad este una în care industria auto este dezvoltată, iar lipsa microcipurilor a dus la o scădere în lanț a capacității de producție,care, la rândul său, s-a resimțit în numărul de angajări.” ♦ Raluca Pârvu, BPI: „Regiunea București-Ilfov are un profil economic aparte. Nu este de mirare că au apărut aici noi investiții după 2019 ♦ Județele Cluj și Dolj au profile economice diferite și centre urbane inegal dezvoltate, dar au atras în ultimii ani diferite investiții.“ ♦ 15 județe au înregistrat scăderi ale numărului de salariați în perioada octombrie 2019 – octombrie 2021 ♦ Cumulat, cele 15 județe au pierdut aproape 18.000 de salariați în pandemie.
Piața muncii din România a trecut prin multe încercări în pandemie, astfel că 15 dintre cele 41 de județe, în afară de Municipiul București au înregistrat scăderi ale numărului de salariați în pandemie, în perioada octombrie 2019 – octombrie 2021, conform calculelor ZF bazate pe date de la Institutul Național de Statistică (INS). Cumulat, cele 15 județe au pierdut aproape 18.000 de salariați în această perioadă.
„Scăderile numărului de salariați din perioada octombrie 2019 – octombrie 2021 pot avea mai multe cauze în funcție de zonă, însă influențele des întâlnite în această perioadă au fost: perioada pandemică și impactul negativ asupra anumitor industrii, cum este HoReCa, criza microcipurilor, care a creat o scădere a numărului de angajați, nu neapărat din cauza scăderii consumului sau a comenzilor, ci din cauza imposibilității realizării produsului finit, precum și o diversitate de alte motive care depind efectiv de zonă, de balansul dintre dezvoltarea industriei sau agriculturii în acea zonă, de disponibilitatea forței de muncă, de plecările sau întoarcerile în sau din străinătate ale românilor”, a explicat pentru ZF Sorina Donisa, CEO al companiei de recrutare APT Resources & Services.
Citește și
7 min
Cristian Hostiuc
3 min
Iulian Anghel
1 min
Bogdan Alecu