Torsten Müller-Ötvös, Rolls-Royce, pentru ZF: Atunci când vom atinge un volum critic în România, vom avea și showroom. Avem comenzi pentru Spectre din Europa de Est
Torsten Müller-Ötvös, care conduce Rolls-Royce Motor Cars de mai bine de 13 ani, explică faptul că misiunea sa a fost una dublă – să crească prețul mediu plătit de clienți, iar acest lucru să reflecte prețuirea acestora față de Rolls-Royce, alături de transformarea mărcii britanice într-una „cool“.
Foto: Ziarul Financiar
Torsten Müller-Ötvös, care conduce Rolls-Royce Motor Cars de mai bine de 13 ani, explică faptul că misiunea sa a fost una dublă – să crească prețul mediu plătit de clienți, iar acest lucru să reflecte prețuirea acestora față de Rolls-Royce, alături de transformarea mărcii britanice într-una „cool“. Un rol important în această direcție îl joacă și Spectre, primul Rolls-Royce electric. „Avem multe comenzi pentru Spectre inclusiv din Europa de Est. Suntem surprinși pentru că infrastructura de încărcare a mașinilor electrice nu este una la fel de bine dezvoltată precum cea din Europa de Vest. Dar pot spune că cei care cumpără Spectre pot monta în propriile garaje stații de încărcare. Vedem multe comenzi pentru că vorbim despre un Rolls-Royce – unul fără ecrane mari în mașină, design avangardist sau forme diferite pentru caroserie“, a spus Torsten Müller-Ötvös, CEO-ul Rolls-Royce Motor Cars, într-un interviu acordat în exclusivitate ZF.
În România Rolls-Royce este prezent din 2010 printr-un service oficial în cadrul centrului Automobile Bavaria din Băneasa, iar Michael Schmidt, cel care deține Automobile Bavaria, are și showroomul Rolls-Royce din München. Mai departe, miza este de a avea pe plan local și un showroom prin care clienții din regiune să poată comanda automobile.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca