Traderul de cereale East Grain din județul Cluj și-a bugetat pentru 2022 o creștere de 23% a afacerilor. Grupul East este alcătuit de 5 companii, cea mai mare fiind East Grain SRL
East Grain, trader de cereale controlat de mai mulți antreprenori din România și Ungaria, estimează pentru 2022 o creștere de 23% a afacerilor față de anul trecut, când compania a realizat o cifră de afaceri de 539 mil. lei (109,5 mil. euro).
Foto: Ziarul Financiar
East Grain, trader de cereale controlat de mai mulți antreprenori din România și Ungaria, estimează pentru 2022 o creștere de 23% a afacerilor față de anul trecut, când compania a realizat o cifră de afaceri de 539 mil. lei (109,5 mil. euro). Cifra de afaceri la nivel de grup a ajuns anul trecut la 153 mil. euro, conform informațiilor transmise de oficialii East Grain.
„Anul 2021 a fost foarte bun pentru agricultura românească. Am avut producții peste medii și chiar record la unele produse agricole. Pe lângă asta, o apreciere a cotațiilor la principalele produse agricole la nivel mondial, între 40-80% în funcție de produs, a constituit rețeta unui an excelent atât din punctul de vedere al prețurilor, cât și al cantității“, a declarat pentru ZF Transilvania, Tamas Vincze, CEO al grupului East.
Grupul East este alcătuit de 5 companii, cea mai mare fiind East Grain SRL, care se ocupă de trading de cereale, plante oleaginoase, materii prime furaje și îngrășăminte. Celelalte patru companii memebre ale grupui East sunt East Cargolog (activități de spediție și logistică), East Silodep (depozitări și prestări servicii pentru fermieri – depozitare, curățare, condiționare marfă), East Grain Hungary (subsidiara din Ungaria, se ocupă preponderent de comerț cu cereale, plante oleaginoase) și East Agro Input (deținută în co-proprietate cu firma Agroleg Varo, care se ocupă cu distribuția de inputuri pentru agricultură).
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan