Transferurile internaționale de fonduri către România prin Revolut au crescut în S1/2023 cu 5% față de S1/2022. Suma medie trimisă/client în S1: peste 1.700 euro
Fondurile personale transferate în România, prin Revolut, în primul semestru (S1) din 2023 au crescut cu 5% comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit informațiilor transmise de Revolut.
Foto: Ziarul Financiar
Fondurile personale transferate în România, prin Revolut, în primul semestru (S1) din 2023 au crescut cu 5% comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit informațiilor transmise de Revolut. Pe primele trei locuri după creșterea sumei totale trimise în România cu Revolut s-au situat Belgia (+35%), Germania (+26%) și Italia (+25%). Un client Revolut care utilizează aplicația financiară pentru transferuri internaționale de bani a trimis, în medie, în România 1.757 de euro, în S1/2023 (+3% față de S1/2022).
În privința numărului de tranzacții realizate, atât către România, cât și din România către alte state, și acesta s-a plasat pe un trend pozitiv. Numărul transferurilor de bani către țara noastră a crescut cu 8%, în timp ce transferurile către alte țări (outbound) au avut o creștere superioară, de 10% (procente ajustate cu creșterea bazei de clienți, incluzând transferuri peer2peer și transferuri între un cont bancar și un cont Revolut).
„Acum, odată cu schimbările produse în societatea noastră, Revolut se dovedește din nou de o maximă utilitate atât pentru studenții români care studiază în Olanda, Regatul Unit, Statele Unite, Franța, Germania, cât și pentru muncitorii străini din Sri Lanka, Nepal, India, Filipine etc., veniți la muncă în România, și care, la randul lor, contribuie la bunăstarea familiilor lor de acasă. Suntem încrezători că vom vedea un interes în creștere față de noile coridoare de transferuri internaționale, precum cel deschis recent cu Republica Moldova, unde am lansat Revolut Liteî, a declarat Gabriela Simion, General Manager Revolut Bank, România și Italia. Revolut este utilizat atât de românii care muncesc sau trăiesc în afara granițelor țării, pentru a trimite bani acasă, către familiile lor, cât și de străinii din România, pentru a transfera bani către țările lor de origine, sau de familiile studenților români care urmează cursurile facultăților din străinătate. În primele șase luni ale anului, suma totală trimisă către Nepal, de exemplu, a crescut de 10 ori, iar cea către Sri Lanka, de 5 ori, comparativ cu sem. I 2022. Și remiterile de bani către India au crescut cu 64% față de aceeași perioadă a anului 2022, la fel ca cele către Republica Moldova (Ă30% față de primul semestru al anului trecut). De asemenea, numărul de tranzacții către aceste țări a fost în creștere – către Nepal, s-au efectuat de 13x mai multe tranzacții (sem. I 2023 vs. sem. I 2022), către Sri Lanka 8x mai multe tranzacții, către India, + 71%.
Citește și
3 min
Mirela Turlan
1 min
Vali Pencu
3 min
Catalina Apostoiu