Transgaz a pus 40 mil. lei la Eximbank pentru o dobândă de 1% pe an
Transgaz (simbol bursier TGN), operatorul rețelei naționale de transport al gazelor naturale, a plasat pe 26 mai suma de 40 milioane de lei într-un depozit deschis la Eximbank, pentru o lună. Dobânda anuală este 1,05%, echivalentul unui câștig lunar de 0,08%.
Foto: Ziarul Financiar
Transportatorul, controlat de statul român, este una dintre cele mai „lichide“ companii listate la bursa din București. La 31 martie, numerarul și echivalentul de numerar de care dispunea Transgaz era de 689 mil. lei, reprezentând peste 20% din capitalizarea bursieră a companiei.
Numele lui Gheorghe Hațegan, director general adjunct la Transgaz, a apărut recent pe lista de persoane cărora li s-ar fi interzis să intre în Rusia. Hațegan, în vârstă de 44 de ani, lucrează pentru Transgaz din anul 2001, când a început ca șef al biroului de management pentru restructurare și privatizare. Anterior, el a lucrat ca economist la societatea Exprogaz (acum parte din Romgaz) și la firma de turism Central SA din Mediaș. Alături de Hațegan, pe lista persoanelor cărora li s-ar fi interzis accesul în Rusia mai apar numele lui Iulian Chifu, fost consilier prezidențial, Eugen Tomac, lider al Partidului Mișcarea Populară, Adrian Cioroianu, istoric, și Liviu Chondon, comandor al Forțelor Navale Române. Sâmbătă, 30 mai, fostul consilier prezidențial Iulian Chifu a prezentat o listă cu 89 de persoane cărora li s-a interzis să intre în Rusia, pe care spune că a primit-o din partea unui prieten rus și care conține numele a cinci români.
Acțiunile TGN au închis ședința bursieră de vineri în stagnare, la o cotație de 276 lei/titlu. Compania are o capitalizare de 3,24 miliarde de lei. Statul român este cel mai mare acționar cu 58,5% din capital.
Citește și
2 min
Ioana Mihai-Andrei
3 min
Dragos Damian
2 min
Iulian Tenchiu